Log in

„Tradiţii de pe Târnave şi Hartibaciu” – Biertan 2015

La Biertan, judeţul Sibiu, a avut loc un Târg de produse şi meşteşuguri locale din mediul rural, un proiect de parteneriat între cele trei GAL-uri (grupul de acţiune locală) din care fac parte:  GAL - Dealurile Târnavelor cu sediul la Saschiz,  GAL - Podişul Mediaşului, şi  GAL - Microregiunea  Hârtibaciului. Grupurile de acţiune locală sunt axate  pe proiecte  de finanţate prin PNDR 2007-2013. Măsura 421 – Implementarea proiectelor de cooperare.  Potrivit Florentinei Călugăr – director executiv în cadrul grupului de acţiune locală GAL, „Dealurile Târnavelor” Saschiz, scopul proiectului este punerea în valoare a patrimoniului local din cele trei Gal-uri: patrimoniul construit – arhitectura, patrimoniul natural, patrimoniul gastronomic şi cel viu, din care fac parte meşteşugurile, tradiţiile etc., socotite proiecte mici ca valoare, dar cu impact major asupra diferitelor activităţi, în special cel economic, social şi cultural. 
Programul întâlnirii de la Biertan este socotit al treilea eveniment de acest gen desfăşurat pe parcursul primei jumătăţi de an. Primul s-a desfăşurat la Agnita în aprilie a.c, al doilea la Dumbrăveni, la începutul lunii mai iar cel de-al treilea în comuna Biertan în perioada 23 - 24 mai, care a şi închis şirul evenimentelor celor trei grupuri de acţiune locală. 


În Gal-ul „Dealurile Târnavelor” sunt cuprinse opt comune din judeţul Mureş: Saschiz, Daneş, Vânători, Albeşti, Apold, Nadeş, la care li se alătură comunele Laslea şi Biertan din judeţul Sibiu. La târgul de la Biertan s-au întâlnit producători, meşteşugari şi antreprenori locali. Peste 30 de producători au avut standuri proprii cu produse tradiţionale.
În prima zi, a avut loc o conferinţă pe tema Patrimoniului cultural, intitulată „Conservarea patrimoniului - soluţie pentru dezvoltarea rurală” unde s-a făcut un apel la păstrarea acestei moştenirilor locale, pornind de la înţelegerea sistemului turismului de factură rurală, ca factor viabil, ce poate influenţa dezvoltarea mediului de afaceri: formele de turism ce se practică în zonă, după experienţa celor ce au obţinut o anumită notorietate privind promovarea modelelor de bună practică, facilitarea schimbului de experienţă în domeniul conservării şi valorizării patrimoniului cultural local, aflarea căilor de acces ce pot influenţa domeniul dezvoltării turismului pe segmentul rural. Activităţi economice care se răsfrâng asupra întregii comunităţi. Din păcate massmedia nu e cuprinsă în proiect, promovarea  şi diseminarea fiind doar rezultatul anemic al afişelor, flayerelor, panourilor de prezentare, mapelor, şi a unor înregistrări audio. Comunicatele de presă sunt destul de palide, probabil nu se doreşte prea mult, de vreme ce ni s-a răspuns „că bugetul proiectului nu cuprinde sume pentru publicarea de articole” adică probabil să nu se cunoască pe ce mere şi pere se concretizează banii alocaţi de la ministerele de resort sau Comunitatea Europeană. Cert, în comuna Saschiz, la nivel de Gal, la ora actuală sunt semnate un număr de 35 de contracte de finanţare unor proiecte aflate în diferite stadii, răspândite în cele opt localităţi membre ce compun Gal-ul „Dealurile Târnavelor”, începând de la instalarea tinerilor fermieri sau modernizare de exploataţii agricole până la proiecte axate pe turism şi agrement prin construirea de pensiuni agroturistice. Beneficiarii acestor proiecte în marea lor majoritate sunt tineri dornici să-şi diversifice activitatea. Pentru ei turismul este o alternativă la activitatea de bază agricultura.  Agroturismul ca alternativă complementară are sorţi de izbândă, pensiunile din mediul rural axate pe acest gen de turism sunt din ce în ce mai căutate atât de străini cât şi de români,  acest lucru poate creea oportunităţi, o şansă de dezvoltare economică a localităţilor rurale.
Demn de remarcat a fost numărul mare de participanţi la târgul din Biertan, marea majoritate tineri, în contextul depopulării satelor săseşti unde din păcate se accentuează lipsa locurilor de muncă şi ca alternativă mulţi aleg să plece în străinătate. Lucru îmbucurător în cazul de faţă, sunt tineri dornici în demararea unor activităţi meşteşugăreşti, axate pe microproducţie alimentară cum ar fi: produsele bio, gemurile, dulceaţa, plantele medicinale produsele de panificaţie, şi cele de origine animală, artizanatul, activităţi ce vizează şi agroturismul aflat încă doar la început de drum. Standurile producătorilor locali, abundenţa şi calitatea produselor dau speranţă, căci majoritatea tinerilor implicaţi în astfel de afaceri, au la bază o formare profesională bună, sunt bine motivaţi, ei încercând să îmbine acele formule benefice ce îi vor ajuta să răzbească în viaţă, împletind satisfacţia lucrului bine făcut, utilul şi plăcutul în dorinţa de reuşită. Cert, e că am văzut tineri receptivi, dornici să asimileze noi informaţii, deţin un bagaj de cunoştinţe în diferite domenii, şi aşa cum spunea unul dintre organizatori „este uşor să lucrezi cu astfel de oameni”, chiar dacă  sunt agricultori, apicultori, cultivatori de legume sau crescători de animale. Diversitatea muncii lor îi va ajuta prin aceste deschideri spre nou, să vadă cu uşurinţă oportunităţile ivite într-o Europă tot mai globalizată, în care identitatea, obiceiurile, tradiţiile, sunt tot mai greu de păstrat, dar încurajate. Toate acestea pot creea adevărate căi de comunicare unde simplitatea, ospitalitatea, frumuseţea interioară a oamenilor,  alături de frumuseţea peisajului, creează nebănuite căi de cunoaştere şi apropiere, socotită o bineplăcută întrepătrundere între localnici şi cei care le calcă pragul ca turişti. Sunt tineri ancoraţi în cotidian, buni cunoscători ai contextului social, înţeleg în ansamblu mediul în care locuiesc. Oameni pragmatici care se pliază din mers, pe ceea ce cu adevărat duce spre realizarea împlinirilor, năzuinţelor de mai bine ale fiecăruia dintre ei. O astfel de emulaţie nu este altceva decât fireasca ştafetă a schimbării între generaţii, apariţia unor noi forme de organizare iar constituirea grupurilor de acţiune locală, sunt socotite parteneriate publice private, pentru prima dată la noi în România, Acest lucru este prezumtiv realizabil datorită implementării politicii Comisiei Europene la nivel teritorial în care atât „publicul cât şi privatul” într-o armonioasă conlucrare stau aşezaţi la aceeaşi masă, creând mediul propice  dialogului constructiv, oportunităţi realizabile, însuşidu-şi, şi gândind strategii de dezvoltare cu o viziune comună şi dorinţa de a merge în aceeaşi direcţie.


Bogatul program folcloric a întregit în mod armonios întâlnirea de la Biertan, cu o paradă a portului popular din cele trei Gal-uri, evoluţia artistică pe scena instalată în centrul comunei, prezentarea de dansuri populare româneşti, săseşti, ţigăneşti, intercalate de grupuri vocale folclorice şi interpreţi de cânt doinit, precum şi locul ales de a fi împreună, numărul mare de participanţi, a avut darul să picure in sufletul celor prezenţi acel balsam de frumos, într-un loc în care, dealurile terasate acum golaşe, ne mai amintesc despre o străveche îndeletnicire a facerii vinului devenită poveste uitată.                                                              

  • Publicat în Cultura

Biertan: 23-24 mai Tradiţii de pe Târnave şi Hârtibaciu

GAL Dealurile Târnavelor împreună cu partenerii GAL Podișul Mediașului și GAL Microregiunea Hârtibaciu, organizează în perioada 23 -24 mai 2015 la Biertan, jud. Sibiu o serie de activități în cadrul proiectului Cooperare pentru Promovarea Patrimoniului Cultural. Scopul acestui proiect este să aducă în prim plan valorile culturale locale din cele trei teritorii partenere: patrimoniul construit și cel imaterial, producători, meșteșugari și antreprenori locali, ansambluri folclorice ș.a.

Activitățile se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 23 mai 2015

10:00 – 18:00 – Târg de produse și meșteșuguri locale – Centrul localității Biertan ; participă 21 de producători și meșteșugari locali din GAL Podișul Mediașului, GAL Dealurile Târnavelor și GAL Microregiunea Hârtibaciu

11:00 – 13:00 - Conferință pe tema patrimoniului cultural: „Conservarea arhitecturii locale – soluție pentru dezvoltarea rurală” - sala de ședințe a Primăriei Biertan;

15:00 – 16:00 - Recital de orgă – în Biserica evanghelică fortificată Biertan (Tariful de intrare in incinta bisericii fortificate este: 8 lei pentru adulti si 4 lei – copii)

Duminică, 24 mai 2015

10:00 – 18:00 – Târg de produse și meștesuguri locale – Centrul localității Biertan; participă 21 de producători și meșteșugari locali din GAL Podișul Mediașului, GAL Dealurile Târnavelor și GAL Microregiunea Hârtibaciu

14:00 – 18:00 - Eveniment cultural: parada porturilor populare, spectacol folcloric susținut de ansambluri de cântece și dansuri populare românești, săsești, maghiare și rrome din GAL Podișul Mediașului, GAL Dealurile Târnavelor și GAL Microregiunea Hârtibaciu.

Abonează-te la acest feed RSS

3°C

Sighisoara

Light Rain

Umiditate: 93%

Vant: 11.27 km/h

  • 24 Mar 2016 6°C -3°C
  • 25 Mar 2016 8°C -4°C