Log in

Ligia Coman - prima expozitie la Sighisoara

Vineri 17 noiembrie de la ora 18 a avut loc la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sighişoara – Sala “Ciprian Porumbescu” (Sala Sander) vernisajul expoziţiei de pictură semnată de  Ligia Coman.

Fotografia postată de Coman Ligia.

La vernisaj au fost prezenţi Ovidiu Mălăncrăvean – primarul municipiului, Lucian Goga – prefectul judeţului Mureş, Ovidiu Dan – protopopul Bisericii Ortodoxe Sighişoara, numeroşi colegi, prieteni şi invitaţi.

Fotografia postată de Coman Ligia.

Expoziţia este deschisă în perioada 17 noiembrie- 8 decembrie, între orele 9,00-17,00.
Sunt expuse lucrări în în ulei, acryl şi tehnică mixtă.

Ligia Coman, profesoară de biologie, în prezent director adj. la Liceul Teoretic “Joseph Haltrich” Sighişoara are ca hobby pictura. Ea a devenit membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş şi este la a treia expoziţie, primele două fiind realizate la Galeria “Unirea” din Tîrgu Mureş şi la Prefectura judeţului Mureş.

Seara vernisajului s-a încheiat cu un moment artistic. A recitat poezie Vasile Luca şi a cântat Dinu Olăraşu.

Fotografia postată de Coman Ligia.

Pezentarea expoziţiei a fost realizată de prof. univ. dr. Dorin Ştefănescu pe care o redăm mai jos:

 

În tablou gândul se reflectă în ochi

Dorin Ştefănescu

 

 „Iată ce trebuie să ne dea întâi de toate tabloul: o căldură armonioasă, un adânc în care ochiul se afundă, o încolţire surdă” (P. Cézanne).

“Expoziţia de pictură a Ligiei Coman prezintă o explozie florală, flori întotdeauna deschise, dar şi posibile capcane în care privirea poate să cadă. Sunt ele doar flori sau mai mult de atât? Transpar prin ele emoţii transmise pin actul de creaţie? Să remarcăm pentru început că ele nu fac parte dintr-un peisaj al lumii. Chiar dacă trimit (prin titluri, bunăoară) la lumea exterioară, picturile sunt reprezentări ale interiorului. Ceea ce vedem sunt scene ale sufletului. Deci un peisaj scufundat care, prin mijloacele artei, ajunge la suprafaţă, se expune pe pânză şi în orizontul vederii. Invizibilul devine astfel vizibil. Miracolul constă în faptul că o suprafaţă plană, fără profunzime, se scobeşte potrivit unei profunzimi.

De aceea, poate, putem vorbi în cazul acestor picturi de lipsa perspectivei, cel puţin în înţelesul ei curent, de mediu al vizibilului, transparenţa prin care privirea trece. Ceea ce nu înseamnă că ele nu au o adâncime, dar nu una perspectivală, căci ceea ce e în adânc iese la suprafaţă, se dă cu totul fără să lase ochiului posibilitatea de a pătrunde. Dacă, aşa cum spune Jean-Luc Marion, „perspectiva face privirea să iasă  din tablou sau  face tabloul să iasă din platitudinea sa”, de data aceasta e invers: lipsa perspectivei obligă ochiul să-şi creeze propria perspectivă, să iasă din condiţia sa şi să întindă tabloul până la adâncimea de la care se vede. Aici fiecare privitor îşi deschide propria perspectivă, unghiul de vedere optim din care se deschide înţelegerea. S-ar explica astfel şi absenţa chipului uman, a omului în general. Stilizări, am putea spune, dar stilul e omul, ca atare – chiar atunci când chipul omului se întrevede discret – el apare ca efigie a sufletului. Căci la urma urmei sufletul este cel care se dă în spectacol.

Un   alt   aspect   de   remarcat:   permanenţa   mişcării.   Nu   o   mişcare   bruscă,   tulburătoare,răvăşitoare, ci învăluitoare, tandră, aproape hipnotică. Mişcarea e o constantă, tablourile arată curgerea, şi chiar dacă par să o fixeze într-un cadru, nu îi oferă decât cadrul. Dar în interiorul acestuia curgerea e o deschidere. Nimic nu e stabil, stabilit; duce către, deschide un orizont. De aceea, lipsa perspectivei propriu-zise e compensată de posibilitatea deschiderii ei spre privitor. Perspectiva e oferită acestuia, dincolo de rama tabloului.

E tocmai mişcarea mâinii care pictează, a liniilor curbe, rotunjite. În majoritatea tablourilor, totul e ondulat, întruchipând undele mişcării, bucle care închid şi deschid totodată, şi în faţa acestor adevărate bolte ale sufletului, privirea se bolteşte. Este de altfel motivul în virtutea căruia, în câteva excepţii, când sunt supuse mişcării, contururile devin vagi, incerte. Dar nu avem de-a face cu spectacolul confuz al unor pete colorate. Nimic nu e bine conturat pentru că, precum orice pictor autentic, Ligia înregistrează, nu inventează. Ni se prezintă o lume neconturată, în prefacere, în clocotul creaţiei. O lume – am zice – fără ancoră. Şi fără centru? Căci, dacă ar fi aşa, în  lipsa  centrului,  ar  fi  o  lume  neancorată,   în  derivă.  Nu  e  cazul   întrucât,  deşi  curgătoare, tablourile acestea îşi caută mereu centrul, obţinut şi pierdut. Am putea vorbi de o anume obsesie a centralităţii, uneori căutată, alteori expresia unui impuls nestăvilit. Şi atunci centrul se pune, dar nu vine de la sine ci dintr-un fel de nevoie de a-l avea, de a-l vedea. E un centru care absoarbe privirea, făcând tocmai el imposibilă perspectiva, tras în sus sau în jos. „Privirea trebuie astfel să parcurgă distanţa din care tabloul îşi trage propria viaţă. Tabloul e cel care face vie privirea, nu invers” (J.-L. Marion).

Dar cele mai reuşite tablouri mi se par cele descentrate, în căutare, parcă încă nedesăvârşite, uşor neclare, creând un mediu difuz. Situaţie în care ele trăiesc din distanţa pe care o creează şi în   care respiră. Distanţă ce aeriseşte tabloul, impunând ritmul său interior spectatorului, somat să i se adapteze, aşa cum un dansator urmează ritmul unei muzici. Acolo unde apar, totuşi, linii ascuţite, prelungi, ca nişte raze, ele imprimă mişcării o direcţie subită,nerăbdătoare, graba de a ajunge. Dincolo, în celelalte, se stă în curgere, tabloul ne oferă schiţa de o clipă a unui răgaz, în care privirea poate contempla în voie.

Unele tablouri le-am putea numi naturi moarte, dar la o privire mai atentă, nimic nu e mortîn această natură, ci arată natura în care viaţa – deşi aparent oprită – continuă să fie mişcare, să se mişte şi să mişte privirea. E o energie vitală care străbate până şi aceste pânze în care totul pare îngheţat în imagine. „Căldura armonioasă” şi „încolţirea surdă”, de care vorbeşte Cézanne, se întrevăd şi aici, creând – tocmai ele – adâncul în care ochiul se afundă.

În concluzie, în vorbele autoarei, „dacă vei privi tablourile, vei fi surprins că gândul omului se relevă prin fiecare linie sau punct”. Nu ne rămâne decât să ne lăsăm surprinşi de gândul pe care fiecare linie sau punct îl reflectă în ochiul cu care privim.”

Fotografia postată de Cecilia Lambu.

 

  • Publicat în Cultura

Archita în festival

Pe 8 şi 9 august 2015, satul Archita a avut parte de un regal sărbătoresc oferit de Fundaţia „Maria Nobrega” cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Vînători, cu implicarea domnului Mihai – Vasile Todoran – Primarul comunei,  sub genericul „festivalului de muzică, artă şi tradiţii populare”. Au avut loc mai multe evenimente distincte dar care şi-au găsit locul şi rostul sub aceeaşi „umbrelă” a atotcuprinzătorului titlu. 

Asociaţia crescătorilor de animale „Valea Architei” a deschis evenimentul în Archita cu o expoziţie-concurs de animale de rasă, unde cele mai reprezentative exemplare ale crescătorilor de pe raza comunei au fost premiate. 

Aproape de ora prânzului au ajuns şi sportivii porniţi în concursul ciclist „Maratur”, pe un traseu cu plecare din Sighişoara prin Ţopa, Şoard, Secuieni, Mureni, Archita. 

Pe toată durata zilei de sâmbătă, cu participarea localnicilor din Archita, Mureni, Vînători şi Şoard au avut loc expoziţii, de la cele de patiserie, cocături dulci şi sărate, până la gemuri, produse apicole, sucuri naturale, brânzeturi ale ciobanilor din zonă, inclusiv miel la ceaun. Tot la capitolul tradiţii: coşuri de nuiele, cusături populare, ceramică, săpunuri de casă înmiresmate cu felurite arome au făcut deliciul zecilor de muşterii învăţaţi să hălăduiască prin târguri ţărăneşti.  

 

Programul artistic al zilei a cuprins grupuri folclorice, ansamblurile artistice din localităţile învecinate comunei Vînători: Albeşti, Boiu, Nadeş, Ţopa, Sighişoara,  ansamblul folcloric „Junii de la Bahnea”, alături de soliştii vocali: Iliuţă şi Chivuţa Trif,  Doina Pintea, Nicu Poşta, Nicu Pintea, Lorena Filipescu, Dumitru Teşculă, Ana Maria Ungur, Sârbu Damaschin.

 

În galeria de artă a casei „Von Sternburg”  (clădirea a fost cămin cultural al saşilor până în 1944, sală de proiecţie pentru caravanele cu filme sovietice şi de propagandă bolşevică din anii de început ale regimului de după război, doar cămin cultural sătesc după ce „moda prolecultistă” a culturalizării la sat a trecut, a rămas în paragină după’89), restaurată de Fundaţia „Maria Nobrega”, ce are filiale în Italia, Libia, SUA şi România şi în care fundaţie şi-au unit eforturile două case regale cea de Windsor şi cea de Habsburg, unde cu prilejul festivalului a avut loc vernisajul unei excelente expoziţii de pictură. Lucrările artiştilor plastici membri ai asociaţiei cu sediul la Sighişoara „Alma Mater Castrum Sex”: Agoston Zsolt, Niculae Ardelean, Amalia Ghidiu, Dorian Feier, Maria-Ana Cociș, Pàzsint Anikò, Dorin Stanciu, Szatmari Sandor, Tordai Zoltan, Daniel Romeo Todea (Sighişoara), Degi Eva (Târnăveni), Marcela Florea, Dan Zaharia (Mediaş), Dorel Cozma, Olimpia Leah, Floarea Vultur (Târgu Mureş), Dorel Moise (Cluj-Napoca, dar şi fiu al satului Archita) Vass Maria Magdolna, (Odorheiu Secuiesc), alături de invitata lor Gabriela Dobre (Bucureşti) şi de maestrul timişorean Gheorghe Fikl cu una din lucrările aflate în colecţia prinţului Charles au înnobilat prin măiestria reprezentărilor vizuale galeria.

Tot aici au fost prezente şi lucrările de fierărie artistică medievală aduse de Corneliu Sîrbu din Basarabia, sub grija, consilierului Petru Oprean. Expoziţia a putut fi vizitată din prima zi a manifestărilor din Archita, atât de cei implicaţi în festival cât şi de vizitatorii, sau turiştii sosiţi în acest sfârşit de săptămână la Archita. 

Maestrului de ceremonii de serviciu, dr. Petru Oprean de Laslea şi Sighişoara, i-a revenit şi sarcina majordomului, cadorisind pe fiecare mirean meloman sau doar snob, cu o pită de casă, netrecută la final de oficial dineu, în ziua ce a urmat dedicată muzicii culte.

Duminica, cea de a doua zi de festival a fost dedicată muzicii clasice. Virtuoşi instrumentişti au ţinut să-şi etaleze măiestria interpretativă la diferite instrumente întărind tradiţia „Archita Music Festival”. Astfel violoniştii Alexandru Gavrilovici şi Vladimir Lakatos alături de studenţii Academiei Sighişoara, au susţinut un recital în Biserica Evanghelică din frumoasa cetate a Architei. O remarcă, dincolo de nobila execuţie muzicală şi fără vreo noimă cu aceasta, (ci cu locul), trebuie totuşi făcută la adresa lucrărilor de restaurare a bisericii nu demult finalizate şi nu pe bani puţini. Suprafeţe mari a tencuielilor interioare au început să se exfolieze pe un perete înspre zona altarului, ceea ce spune mult de calitatea recentei restaurări. Şi surpriză, la întrebarea neabţinută adresată cui dacă nu preotului paroh, răspunsul primit ne-a făcut să zâmbim şi credem că a fost doar o glumă (săsească probabil, al cărui umor ne scapă) când ni s-a spus că acelui perete descărnat de tencuieli i se pune în cârcă, ca vină, sarea folosită de-a lungul vremurilor la muratul slăninii agăţate de localnicii saşi într-o încăpere ce ar fi fost alipită de zidul bisericii. Este cam fantastică povestea popii, întrucât nu e vorba de un turn dedicat slăninii sau cârnaţilor afumaţi ca prin alte cetăţi ţărăneşti ci taman unul dintre pereţii interiori ai sfintei biserici şi credem că popa celor trei saşi care au mai rămas in satul Archita, glumea, dar am înţeles clar, că se roagă cu îndoită râvnă şi la autorităţile pământeşti - cât şi la cele divine - de alţi bani. Şi pe maestrul Gavrilovici a reuşit să-l irite prin iniţiativa afonă a unui recital de orgă plasat intempestiv, elegant maestrul „constatând” că e nevoie şi de o restaurare a instrumentului baroc. Acelaşi popă a mai încurcat programul festivalului şi în prima zi ne permiţând accesul în cetatea cu dublă incintă nici vizitatorilor nici amenajării poligonului pentru tir cu arcul activitatea fiind anulată. 

Seara, a fost dedicată operei, o gală magnifică susţinută de solişti ai marilor scene europene sosiţi cu implicarea Fundaţiei „Maria Nobrega” al cărei patron este excelenţa sa, Luiz Inacio Silva, fostul preşedinte al Braziliei, chairman (preşedinte) arhiducele Andreas Habsburg-Lothringen (prezent şi ASRI la Archita), iar preşedinte co-fondator este doamna Elizabeth Nobrega de Araujo Tsakiroglou, iar director general şi co-fondator, colonel (r.) Michael Carrington (ultimii doi şi archiţeni de vară). 

Ziua de naştere a doamnei Elisabeth Nobrega, a coincis cu cea de a doua zi a festivalului, aşa că seara galei de operă i-a fost dedicată. Interpretări de excepţie din arii de operă au răsunat în imensa şură săsească restaurată a „Casei Saxone” tot de fundaţia amintită, unde oaspeţii au avut în loc de fotolii pluşate bănci simple de lemn fără spătare iar în loc de reflectoare câteva becuri, noroc cu razele soarelui înspre asfinţire ce îşi mai trimetea printre ţigle ochiul luminii. Când ultimele raze au asfinţit peste dealurile Architei a urmat o recepţie în galeria casei „Von Sternburg” oferită invitaţilor. Printre cele peste 140 de personalităţi ale vieţii mureşene, s-au aflat domnul Lucian Goga – Prefectul judeţului Mureş, şi Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, avându-le aproape cu distincţie aparte pe onoratele doamne din viaţa lor care le-au însoţit  prezenţa într-un loc inedit unde acordurile muzicii s-au împletit atât de armonios cu viaţa rurală în care câinii au devenit mai muzicali, iar talăngile vitelor venite de la ciurdă au completat tabloul idilic în miros de iarbă rumegată.   

  • Publicat în Cultura
Abonează-te la acest feed RSS

3°C

Sighisoara

Light Rain

Umiditate: 93%

Vant: 11.27 km/h

  • 24 Mar 2016 6°C -3°C
  • 25 Mar 2016 8°C -4°C